Republica Moldova are o istorie bogată, care pe parcursul timpului a lăsăt o amprentă în arhitectura acesteia. Deși pe teritoriul țării se găsesc numeroase biserici și mănăstiri, unele dintre ele, reprezintă o atracție aparte, și anume, bisericile de lemn. Acestea fac parte din familia de biserici de lemn românești, ridicate preponderent într-o civilizație a lemnului, care a existat pe teritoriul României până la începutul sec. XX.
Mai jos echipa Visit Moldova vă ofera posibilitatea de a afla mai multe despre aceste monumente arhitecturale și religioase, pentru a alege mai ușor următoarea destinație pentru vacanța în Moldova.
Biserica de lemn „Adormirea Măicii Domnului” (Chișinău)
Aceasta este cea mai veche biserică de lemn de pe teritoriul țării, având începutul în 1642, în satul Hîrjauca, chiar în ograda mînăstirii cu același nume, fiind realizată din stejarii din Codrii Moldovei. În 1821, ea a fost demontată și transferată în satul Hirișeni, unde se afla până în 1928, când a fost construită biserica de piatră, cea de lemn fiind uitată și lăsată în voia timpului și forțelor naturii. În această stare, biserica sa aflat până în 2010, când a fost trasferată bîrnă cu bîrnă din Hirișeni în Chișinău. Aici ea afost restaurată și sfințită. Astăzi biserica este în plină floare, îngrijită și plină de viață. Aici se găsesc multe icoane păstrate din sec. XVIII, care povestesc o istorie lungă despre soarta acestui monument de arhitectură.
Biserica de lemn „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil” (Vorniceni)
Arhitectura bisericii este o îmbinare din lemn și piatră, și conform unelor date, se preuspune că datează din 1839, deși mulți săteni din Vorniceni, susțin că ar fi din anii 1400. Se admite și ideea că biserica nu a fost construită pe loc, ci adusă din altă parte, deja gata făcută. Cu părere de rău, valoarea istorică nu a fost suficientă pentru a păstra clădirea intactă, precum că din interior la fel au fost furate multe obiecte de valoare, deși câteva icoane mai stau aruncate în colț.Este un monument al religiei care a fost lăsat în voia sorții. O mare parte din clădirea bisericii fiind prăbușită.
În ziua de azi exteriorul bisericii poate fi vizitat în orice zi, iar interiorul sperăm că va ajunge să fie restaurat într-o zi.
Biserica de lemn „Acoperemântul Maicii Domnului” (s.Palanca, Călărași)
Reprezintă un monument de arhitectură națională și un lăcaș sfânt, ridica pe un fundament din piatră, la finele secolului XVIII. Cele mai vechi datări ale acestei biserici sunt din 1847, fiind prima biserică cu cupole din Moldova. În perioada anilor 2004-2009, biserica a fost mutată de la cimitir, alături de Muzeul Casa Părintească.
Biserica de lemn (Horodiște, Călărași)
O altă biserică de lemn din raionul Călărași reprezintă biserica „Sfântul Nicolae”. Lăcașul datează din 1797, eși mulți săteni spun că ea a fost ridicată uc mulți ani înainte de asta, pe timpurile lui Ștefan cel Mare, satul fiind format în jurul ei. Cu o arhitectură unică, cu podul, pereții, ușile și ferestrele, chiar și cuiele făcute toate din lemn, biserica reprezintă o adevărată comoară. În interiorul acesteia paote fi admirată o icoană foarte veche pictată pe lemn și pânză, iar exteriorul reprezintă o lucrare din lemn de stejar și brad, o adevărată capodoperă.
Compania Visit Moldova vă oferă posibilitatea de a efectua excursii pe tot teritoriul Republicii Moldova, inclusiv vizita la aceste biserici din lemn, cu transport și ghidaj profesional. Pentru mai multe detalii, contactați-ne!